FIXARE PARDOSELI CERAMICE – CAZURI DIFICILE

Pardoselile din teracotă, rocă frezată sau piatră, în comparație cu alte tipuri de pardoseli, sunt mai durabile, mai rezistente la sarcini, mai ușor de păstrat curate și, nu în ultimul rând, oferă o gama largă de posibilități decorative. Cu toate acestea, uneori aplicarea placajelor ceramice poate crea dificultăți. În acest text vom investiga unele cazuri supărătoare.

Instalarea corectă a pardoselilor ceramice nu este atât de complicată. Cu toate acestea, este nevoie de unele abilități de îndemânare și organizaționale ale unui aplicator, precum și de cunoștințe tehnice adecvate. Aplicarea pardoselilor ceramice nu poate fi considerată doar o lucrare de placare și chituire. Pregătirea adecvată a substratului poate deveni un factor decisiv în majoritatea aplicărilor de pardoseli ceramice. Podelele sunt un cumul din mai multe straturi. Atunci când se plănuiește instalarea pardoselii ceramice,trebuiesă se țină cont nu numai de stratul superior (pe care se aplică plăcile), ci și de toate straturile intermediare. De fiecare dată un constructor trebuie să evalueze starea reală a pardoselii. Această sarcină devine mai ușoară dacă același profesionist aplică toate straturile de pardoseală și știe ce să facă. Pe de altă parte, devine mai greu atunci când trebuie să evaluăm straturile așezate mai devreme de un alt profesionist care nu se mai află pe șantier. În aceste situații, este adesea necesară efectuarea unei decupăripentru a evalua cuprinzător starea straturilor intermediare. Nu trebuie să existe nici o îndoială cu privire la starea substratului pentru pardoselile ceramice. Prin urmare, am dori să vă prezentăm câteva exemple de aplicații exigente,cu strat final placarea ceramică.

Pentru a face textul mai clar am decis să sărim, peste analiza cerințelor referitoare, strict la placare. În schimb, ne vom concentra pe substraturi și straturile de pardoseală care nu sunt deosebit de vizibile atunci când vine vorba de placare.

Cazul 1. Pardoseli ceramice pe o terasă deasupra unei încăperi încălzite

Amenajarea structurală corectă a unui terase deasupra unei încăperi încălzite este prezentată în Figura 1. Placarea ceramică este așezatădeasupra pardoselei compusă din mai multe straturi. Fiecare strat îndeplinește funcții diferite într-un astfel de aranjament. Un strat poate proteja împotriva ploii sau deteriorării, în timp ce altul poate asigura o izolare termică adecvată sau o direcție adecvată de drenaj a apei etc. Pardoselile pot fi construite cu succes numai dacă componentele lor sunt aplicate corect (de asemenea, trebuie aplicate în ordinea corectă) și sunt fabricate din materiale a căror parametrii tehnici îndeplinesc specificația respectivă. Înainte de aplicarea pardoselii ceramice ar trebui să se acorde o atenție deosebită următorilor factori:

1) Pantacorespunzătoare a substratului: 1,5 – 2,0% (Figura 1; stratul 10)

Panta este de obicei realizată din șapă de ciment lipită de placa de podea cu un strat de contact specific. Deoarece panta se formează deja în primul strat, este posibil să se aplice straturile ulterioare de aceeași grosime, uniformă. Acest lucru este deosebit de important, deoarece ar trebui să se urmărească evitarea tensiunilorși a deformării în zonele supuse șocului termic ca urmare a schimbărilor de temperatură, în straturile exterioare de grosime neuniformă (în special stratul de presiune) (Figura 1; stratul 5).

2) Etanșarea împotriva vaporilor de apă care pătrund din spațiul unei camere în straturile de pardoseală de deasupra

Vaporii de apă care pătrund prin straturile de pardoseală situate deasupra încăperii, caracterizate prin umiditate relativă ridicată a aerului, pot atinge suprafața la o temperatură mai joasă decât temperatura punctului de condensare. Vaporii de apă pot umezi stratul de izolație termică și, în consecință, pot scădea performanța de izolare în timp. Bariera de vapori (Figura 1; stratul 8) trebuie să fie etanșă (fără întreruperi, găuri sau deschideri). În situații tipice, ar trebui să atingă cel puțin 100 m de grosime echivalentă a stratului de aer* (cu cât mai mult, cu atât mai bine). Membrana de bitum Atlas asigură o grosime de difuzie echivalentă cu peste 480 m.

3) Selectarea corectă a parametrilor materialului de izolare termică (Figura 1; stratul 7).

Nu este suficientă doar verificarea coeficientului de transfer termic (λ) și a calculului privind grosimea corespunzătoare a izolației termice. Rezistența la compresie este un parametru la fel de important. În cazul industriei construcțiilor rezidențiale, rezistența ar trebui să fie de cel puțin CS(10)200 – ceea ce corespunde durității polistirenului EPS-200. În urma calculelor corespunzătoare, se poate verifica cu ușurință dacă polistirenUL EPS-200 cu grosimea de 15 cm se va comprima cu 0,6 mm atunci când este încărcat uniform cu forța distribuită de 8 kN/m2 (800 kG/m2).  În general, compresia mai mare de 0,6 mm este considerată a fi prea mare, deoarece trebuie păstrată continuitatea hidroizolației, în special la îmbinarea dintre podea și pereți.

4) Dispunerea corectă a rosturilor de dilatare în cadrul șapei de presiune (Figura 1; stratul 5).

Trebuie să ținem cont de faptul că acest strat este situat în zona supusă impactului termic, inclusiv cele mai periculoase șocuri termice. Zonele de expansiune trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

a) zonele de expansiune< 5 m²,
b) lungimea laterala a zoneide expansiune < 3m,
c) raportul: lungimea celei mai lungi laturi la cea mai scurta este de maxim 2:1

Nu trebuie să uităm că orice rosturi de dilatare din șapă trebuie transferate și înpardoselile ceramice. Prin urmare, este esențial să se planifice amenajarea placării ceramice astfel încât îmbinările să coincidă cu rosturile de dilatare.

*Grosimea echivalentă a stratului de aer (Sd) este valoarea care indică cât de rezistent este materialul la vaporii de apă. Acesta dă valoarea care este reprezentată de grosimea corespunzătoare a stratului de aer în metri. (de exemplu, Sd = 100 m înseamnă că materialul este rezistent la vaporii de apă la fel ca stratul de aer cu grosimea de 100 de metri).

Cazul 2. Placări ceramice pe o podea cu încălzire prin pardoseală

Aranjamentul simplu al unei podele cu sistem de încălzire prin pardoseală într-o cameră uscată este prezentat în Figura 2. Stratul de presiune/protecție (Figura 2; stratul 5), care este un substrat pentru plăcile ceramice, are o structură interesantă. Ca și în primul caz, este așezat pe stratul de izolație termică, cu toate acestea polistirenul are o grosime de numai aproximativ 5 cm. Prin urmare, deformarea EPS ca urmare a compresiei nu este la fel de importantă ca pe terasă. Factorul care face ca acest tip de pardoseală să fie special este sistemul de încălzire sub formă de țevi umplute cu apă caldă instalate în șapă. Sistemul cu încălzire prin pardoseală poate influența și deforma șapa ca urmare a schimbării temperaturii apei. Prin urmare, trebuie să acordați o atenție deosebită unor aspecte importante în timpul aplicării.

1) Trebuie să se asigure parametri buni de conducțiea căldurii pentru a asigura o eficiență ridicată a încălzirii prin pardoseală

Se poate obține prin aplicarea șapelor cu caracteristica ’’ fluidă’’ . Acestea învelesc bine conductele de încălzire, fără goluri (aerul încastrat într-un spațiu mic este un izolator excelent – aceasta nu este o situație de dorit aici).

Nu trebuie să uităm că se poate turna șapa doar după testarea sub presiune a sistemului de încălzire și numai atunci când țevile sunt complet umplute cu apă (țevile goale se vor ridica la suprafață). Atunci când se utilizează compuși de consistență densă-plastică, este esențial să-i aplicați cu atenție, astfel încât aceștia să fie distribuiți în apropierea țevilor șiîncorporânduleîn mod corespunzător. Când vine vorba de camere uscate, cea mai bună alegere a șapei ar fi compusul pe bază de sulfat de calciu (anhidrit, ele sunt marcate cu „CA” în standarde). Mai sunt multe de menționat în ceea ce privește riscurile pentru șapape bază de ipsos, dar vom vorbi despre ele în cazul 4. În încăperile umede, datorită rezistenței slabe a anhidritului-ipsos  expus la umezeală pe termen lung, trebuie să se utilizeze numai șapele de ciment (indicate în standard ca „CT”).

2) Trebuie asigurată o grosime corespunzătoare a șapei

Condițiile tehnice impun grosimea minimă a șapei nivelante la 40 mm. Cu toate acestea, stratul de 40 mm grosime nu este suficient pentru a acoperi conductele de încălzire în mod corespunzător. Condiția care trebuie îndeplinită întotdeauna este că trebuie să existe cel puțin 35 mm de șapă deasupra țevilor. Ca urmarea a faptului că elementele de încălzire pot provoca deformarea șapei și formarea crăpăturilor deasupra țevilor. În situații extreme, acestea pot provoca delaminarea șapei (tăiere orizontală pe întregul plan deasupra tuburilor) și separarea stratului, ceea ce duce la scăderea semnificativă a eficienței sistemului de încălzire prin pardoseală.

3) Nu în ultimul rând, se poate începe fixarea plăcilor ceramice pe șapele cu încălzire prin pardoseală numai atunci când șapa este maturată și stabilizată corespunzător (informații relevante cu privire la acest subiect pot fi găsite în fișele tehnice ale produselor). 

Cazul 3. Pardoseli ceramice pe o pardoseală cu structura de lemn

Figura 3 prezintă o pardoseală tipică pe o structură de lemn. Ar trebui să se acorde o atenție deosebită următoarelor probleme atunci când se fixează plăci ceramice pe acest tip de pardoseală:

1) În general, pardoselile cu structură din lemn sunt mult mai ușoare decât pardoselile din beton sau ceramică.

Din acest motiv, ele sunt mai supuse la tot felul de deformări, cum ar fi deplasarea sau ondularea. Nu trebuie să uităm că lemul este foarte vulnerabil la schimbările de umiditate. Ca urmare a acestor modificări, elementele din lemn își pot schimba forma (grinzile se pot răsuci) și se pot deforma – acestea sunt fenomene cunoscute în mod obișnuit. În plus, datorită masei mici a structurii portante din lemn, este mult mai probabil ca podelele din lemn să vibreze. Atât deformarea, cât și vibrațiile sunt ușor transferate pe suprafața de deasupra grinzilor (Figura 3; stratul 7). Fixarea plăcilor ceramice direct pe substraturi de lemn foarte des sfârșește în eșec, deoarece plăcile se dezlipesc după un timp. Se întâmplă în ciuda faptului că OSB-ul este curățat și amorsat cu atenție. Această situație poate fi îmbunătățită semnificativ prin utilizarea adezivilor deformabili (S1, S2) cu lipire îmbunătățită C2 (1 MPa). Utilizarea plăcilor mici (în special mozaic) este, de asemenea, o alegere bună.

2) Pentru a asigura funcționarea fără defecțiuni a plăcilor ceramice pe podeaua din lemn, se poate aplica șapa de ciment (figura 3; stratul 5) pe o membrană de separare (figura 3; stratul 6) așezată pe OSB (figura 3; stratul 7) fixat pe structura podelei din lemn. Grosimea minimă a unei astfel de șapă este de 35 mm. Încărcarea suplimentară va crește cu siguranță greutatea podelei (atenție: capacitatea de încărcare trebuie verificată cu calcule statice adecvate). Dar, pe de altă parte, va reduce semnificativ și vibrațiile. După ce plăcile ceramice sunt fixate pe șapă (de preferință cu ajutorul adezivilor cu auto-răspândire de tip C2S1) obținem o structură rigidă de 5 cm grosime (placă structurală), care este cu siguranță mai rezistentă la deformare și deformarea transferată de structura portantă din lemn.

Cazul 4. Podea ceramică pe o șapă anhidrit

Aranjamentul simplu al straturilor de podea într-o cameră uscată este prezentat în Figura 4. Factorul care distinge acest caz de celelalte este șapaanhidrit – material care are caracteristicileipsosului, dupăîntărire. Am menționat deja că utilizarea șapelor de anhidrit nu este recomandată în încăperile umede. Există, de asemenea, alte probleme care necesită o privire mai atentă.

1) Șapele de gips-anhidrit sunt întotdeauna aplicate într-o consistență lichidă (șapă de nivelare). Ele sunt considerate a fi mai permisive la dozareaamestecului de apă decât compușii de ciment și că dozarea poate fi făcută numai la latitudineaconstructorului.. Aceasta este o presupunere absolut greșită! Cantitatea de apă de amestecare determină „duritatea” compusului de gips stabilit. Cu cât se adaugă mai puțină apă, cu atât gipsul devine mai tare. De asemenea, cu cât este mai multă apă, cu atât șapa devine mai moale. Relația apei cu amestecul uscat influențează direct rezistența șapei la compresiune și încovoiere. Există, de asemenea, riscul ca prea multă apă să ducă la stratificarea agregatului și a liantului de gips și la lipsa coeziunii suprafeței șapei, astfel încât să devină imposibilă lipirea plăcilor. Prin urmare, este absolut decisiv să păstrați cantitatea de apă adăugată în conformitate cu instrucțiunile producătorului și să fixați consistența în funcție de testul de debit. Testul de debit este descris în detaliu în fișele tehnice aplicabile.

2) Dacă se aplică șapa (în special de tip gips) care este lipită de substrat (nu este prezentată în nici o figură aici) trebuie să amorsați substratul(de exemplu, cu ATLAS Uni-Grunt, Aval KT 17). Acest lucru se efectuează nu numai pentru a unifica nivelul de absorbție, dar mai presus de toate pentru a proteja șapa de anhidrit, aflată in procesul de întărire, de aerul potențial care scapă din substrat. Dacă aerul pătrunde prin șapă (care nu este un proces de dorit), se formează canale de aer cu mici cratere la capăt. Craterele formează inegalități (verificați fotografia de mai jos) pe suprafața șapei, ceea ce face imposibilă aplicarea unui finisaj superior, uniform, în special podelele de covoare

3) Pentru a garanta lipirea corectă a adezivilor pentru plăci de suprafața șapei de gips, trebuie să îndepărtați așa-numitul strat de „lapte de gips”. Se recomandă îndepărtarea acestuia atunci când compusul este deja întărit cu ajutorul unei mistrii de oțel. Dacă se așteaptă prea mult, ar putea fi necesară utilizarea instrumentelor speciale-șlefuire abrazivă-, care este mai laborioasă și produce mult praf.

4) Când șapa de gips se usucă (în condiții medii durează aproximativ 7 zile pe fiecare cm de strat de șapă), înainte de fixarea plăcilor, este obligatorie aplicarea unui grund „de separare” (de exemplu, ATLAS Uni-Grunt, Aval KT 17 sau ATLAS Uni-Grunt Plus, Aval KN 97), astfel încât contactul direct dintre gips și ciment să nu fie posibil.

Dacă suprafața dintre gips și materialele de ciment este chiar puțin umedă, aceasta oferă condiții favorabile pentru formarea sării numită Ettringit. Ettringitul crește în volum în timpul formării și devine cauza majoră a detașării plăcilor de substraturile de gips. Mai multă umiditate între ciment și gips înseamnă că va apărea mai mult Ettringit.

Text original: Waldemar Bogusz, Atlas Group

Text în limba engleză: Piotr Marciniak, Michał Gosławski, ATLAS Group